Lucrări de reparații și întreținere la Podul Calafat-Vidin

Podul Calafat-Vidin a fost închis, astăzi, timp de o oră, circulației rutiere, din cauza executării lucrărilor de reparații și întreținere. Tranzitarea granitei dintre România și Bulgaria s-a putut efectua pe la toate punctele de trecere a frontierei deschise între cele două state.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de societatea româno-bulgară care administrează Podul Calafat-Vidin că pe 14 noiembrie, în intervalul orar 11.15-12.15, traficul rutier va fi interupt pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație.
Autovehiculele au staționat, în ora specificată, în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat.
Autoritățile române și cele bulgare au fost în legătură permanentă, astfel încât, controlul de frontieră să se desfășoare în condiții optime, după reluarea circulației rutiere.
Participanților la traficul transfrontalier li s-a recomandat și accesarea informațiilor furnizate de aplicația ”Trafic Online”.
Parte a coridorului paneuropean de transport care unește punctele terminale, respectiv orașele Dresda, Istanbul și Salonic, Podul Calafat- Vidin este un pod feroviar și rutier peste Dunăre, care conectează orașele Calafat, din România, și Vidin, din Bulgaria.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole