Podul Calafat-Vidin a fost închis, astăzi, timp de o oră, circulației rutiere, din cauza executării lucrărilor de reparații și întreținere. Tranzitarea granitei dintre România și Bulgaria s-a putut efectua pe la toate punctele de trecere a frontierei deschise între cele două state.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de societatea româno-bulgară care administrează Podul Calafat-Vidin că pe 14 noiembrie, în intervalul orar 11.15-12.15, traficul rutier va fi interupt pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație.
Autovehiculele au staționat, în ora specificată, în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat.
Autoritățile române și cele bulgare au fost în legătură permanentă, astfel încât, controlul de frontieră să se desfășoare în condiții optime, după reluarea circulației rutiere.
Participanților la traficul transfrontalier li s-a recomandat și accesarea informațiilor furnizate de aplicația ”Trafic Online”.
Parte a coridorului paneuropean de transport care unește punctele terminale, respectiv orașele Dresda, Istanbul și Salonic, Podul Calafat- Vidin este un pod feroviar și rutier peste Dunăre, care conectează orașele Calafat, din România, și Vidin, din Bulgaria.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024