Sănătatea elevilor și preșcolarilor, în atenția medicilor

De la începutul anului școlar, starea de sănătate a elevilor și preșcolarilor din unitățile de învățământ constănțene s-a aflat sub atenta supraveghere a medicilor. Rezultatele triajului epidemiologic au scos la iveală o situație deloc îmbucurătoare!

Examenul medical efectuat de cadrele de specialitate, la debutul anului școlar,  în unitățile de învățământ ale județului Constanța, a dezvăluit un număr de câteva sute de elevi și preșcolari care suferă de diverse afecțiuni. Triajul epidemiologic a fost reluat de medicii constănțeni după minivacanța din timpul semestrului I.
Obiectivul acestui control medical a  fost acela de a depista și izola, înainte de a intra în colectivitate, cazurile de școlari și preșcolari care suferă de anumite boli contagioase.
Din cei peste 34.000 de școlari ai celor 222 de instituții verificate, au fost supuși controlului medical aproximativ 28.000.
Au fost depistați 271 de copii cu probleme medicale: 171 aveau păduchi și 2 râie.  S-a înregistrat și un caz de meningită. Cei mai mulți școlari însă, au fost găsiți cu angine.
Pentru elevii cu boli parazitare, Direcția de Sănătate Publică Județeană a oferit tratament gratuit. Copiii bolnavi au fost izolați la domiciliu și tratați corespunzător.
Față de aceeași perioadă a anului precedent, s-a constatat o creștere a numărului de cazuri de varicelă și pediculoză, în timp ce numărul cazurilor de angine s-a diminuat.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole