Consiliul Local Năvodari a fost convocat astăzi în ședință ordinară. Au fost dezbătute mai multe proiecte aflate în ordinea de zi.
Reprezentanții consiliului orașului Năvodari s-au reunit în cursul zilei de miercuri, 29 noiembrie, într-o ședință comună.
Chiar înainte de deschiderea ședinței, părintele Adrian Pătrașcu a avut o scurtă intervenție. Acesta a lansat o invitație călduroasă la hramul bisericii Sfântul Nicolae, chiar în ziua sfântă a praznicului.
În cadrul întrunirii au fost supuse la vot 13 proiecte de hotărâre, aflate la ordinea de zi.
Printre punctele aflate pe ordinea de zi s-au aflat: aprobarea contului de execuție bugetară, la 30.09.2017, aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de canalizare menajera str. Nuferilor, intre Pod CFR și str. Corbului”
În afara subiectelor propuse pentru discuții, primarul, Florin Chelaru a venit cu o încurajare în sensul implicării cât mai active, a noastră, a tuturor în acțiuni umanitare.
Toate cele 13 puncte ridicate în prezidiu, au primit votul aleșilor noștri, multe dintre ele chiar în unanimitate.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Video. Poliția de Frontieră, dotată cu două drone de tip avion
În Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă, a avut loc miercuri evenimentul prin care au intrat în...
-
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Portul Constanța, în atenția investitorilor din Qatar
Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții în valoare de 15 miliarde de euro se află pe agenda întrevederilor pe care premierul...