Constanța. Vreme mai caldă decât în mod obișnuit

Meteorologii anunță că vremea este deosebit de caldă pentru această dată, la Constanța.
Ceru este astăzi variabil, iar vântul suflă slab până la moderat.
Temperaturile maxime în județul Constanța se încadrează între 11 și 16 grade C.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că temperaturile sunt ridicate în special în sud şi în sud-est.
Sunt anunțate înnorări şi ploi în Banat, Crişana, Maramureş și cea mai mare parte a Transilvaniei.
Seara, acestea se vor extinde şi în restul teritoriului.
La noapte, minimele se vor situa între -1 şi 7 grade.
Mâine vremea se va menține caldă pentru această perioadă, deşi valorile termice vor fi în scădere.
Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade.
Vor fi ploi slabe, în regiunile estice. Spre seară şi mai ales noaptea, în interiorul arcului carpatic, pe arii extinse va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea unele intensificări.
 
 

Cele mai Accesate Articole