S-a tras linie. Bilanțul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, clasează Constanța pe un loc fruntaș în topul celor mai eficiente comisariate din țară. Iar asta datorită numărului mare de sesizări rezolvate și a sancțiunilor aplicate agenților economici prinși cu nereguli.
Sfârșitul acestui an vine cu un bilant pozitiv pentru Comisariatul judetean pentru Protectia Consumatorilor.
Potrivit reprezentanților ANPC Constanța, din cele 3500 de acțiuni de control, au fost doar 72 de contestații.
Produse oprite temporar de la comercializare se ridică în 2017 la valoarea de 564.870 lei, în timp ce produsele oprite definitiv de la comercializare, sunt în sumă de 23.069 lei. De asemenea, în cazul a 14 agenţi economici au fost aplicată măsura opririi temporare de prestări servicii, până la remedierea deficienţelor. Horia Constantinescu a atras atenția și asupra comercializării produselor din import cu deficiențe. Înlocuite acestora cu produse autohtone reprezintă o prioritate pentru ANPC.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...
-
S-a înfiinţat primul club voluntari Rotakids în Dobrogea
Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, antreprenor și Profesor Universitar la...