Unii părinți aleg să își abandoneze copiii iar aceștia ajung, de cele mai multe ori, în centrele de plasament. Statisticile arată că doar o parte dintre minorii aflați în această situație reușesc să se integreze într-o familie.
Mulți copii abandonați și ajunși în centrele de plasament, nutresc speranța că, într-o bună zi, vor avea, din nou, o familie. Șansa la fericire o reprezintă zecile de cupluri care nu pot avea urmași. Însă, acest vis nu devine pentru toți minorii o realitate, pentru că nu toți sunt adoptabili.
În Constanța, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a deschis, până la finalul lunii noiembrie, procedurile de adopție pentru 50 de copii.
Purtătorul de cuvânt al acestei instituții a declarat:
”Până în prezent, au fost finalizate 52 de încuviinţări de adopţie. În lunile ianuarie, februarie și martie s-au finalizat câte trei adopţii. Apoi, în aprilie, alte patru adopţii au fost încheiate, dintre care una a unui grup de doi fraţi. Opt încuviinţări de adopţii au avut loc în luna mai şi în fiecare lună au fost adoptaţi alţi micuţi. Menţionăm că, anul trecut s-au deschis 50 de proceduri pentru copiii adoptabili şi au fost încuviinţate 37 de adopţii, din care patru pentru grupuri de fraţi.”
Persoanele din județ care s-au hotărât să adopte un copil trebuie să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Constanța. Instituția le furnizează acestora informațiile necesare și le stă alături pe parcursul etapelor procesului de adopție.
Suportul acordat de această direcție viitorilor părinți vine în sprijinul ideii pe care o ilustrează citatul din Pitagora, ales ca motto: ”Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi ca să ajute un copil.”
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024