Unul din zece copii se naște prematur

Unul din zece copii se naşte prematur în România, este statistica elaborată pentru Uniunea Europeană de organizația Salvați Copiii. Astfel, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă.

Organizația Salvați Copiii, precizează că, 90% dintre copiii prematuri supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor.
„În Uniunea Europeană, România se menţine pe primul loc în topul ţărilor cu una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă, cu o rată de 7,3 la 1.000 de nou-născuţi vii în 2016, faţă de media UE care este de 3,7 la mie”, se arată în comunicatul Salvaţi Copiii.
Din aceeași statistică  aflăm că în zona de sud-est a țării, rata mortalităţii infantile este mai ridicată decât în 2015. În acest sens, organizaţia Salvaţi Copiii România a donat 35 de echipamente medicale pentru secțiile  de neonatologie din localităţile Brăila, Buzău, Constanţa, Mangalia, Galaţi și Tulcea. Investițiile din partea organizației se ridică la peste trei milioane de euro, astfel au fost ajutați să supraviețuiască peste 31.000 de copii.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole