Decizia lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului a fost respinsă în urma votului exprimat, joi seara, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite s-a întrunit, joi seara, pentru a-și exprima poziția cu privire la decizia liderului de la Casa Albă. Hotărârea presedintelui american, Donald Trump, de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului, a fost respinsă cu o majoritate covârșitoare de voturi.
128 de state din totalul celor 193 de țări membre ale Organizației Națiunilor Unite s-au împotrivit hotărârii liderului de la Casa Albă. Acestei majorități covârșitoare i s-au opus doar 9 țări, inclusiv Statele Unite și Israelul. De la vot s-au abținut 35 de state, printre care România, Cehia, Ungaria, Letonia, Polonia.
România susține ideea existenței a două state, respectiv Israel și Palestina, și a rezolvării conflictului în interesul ambelor țări. Statul român consideră că deblocarea procesului de pace se realizează pe calea dialogului direct.
Autoritatea Palestiniană, Liga Arabă, numeroase țări musulmane, Uniunea Europeană și Rusia și-au exprimat în termeni duri dezacordul față de hotărârea președintelui american de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului.
Marile puteri și Națiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului Ierusalim, precizând că zonele trebuie negociate. Statele Unite își vor muta, însă, ambasada în acest oraș.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024