Liceenii ar putea studia discursul public

Ministerul Educației Naționale a pus în dezbatere publică variante noi de opționale pentru învățământul liceal. Astfel, liceenii ar putea studia  design interior, fotografie digitală sau discurs public.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au lansat o primă etapă a procesului de consultare publică privind opționalele pentru învăţământul liceal. Iniţiatorii propunerilor recomandă o serie de opţionale cum ar fi astronomie, repararea calculatoarelor, design şi tehnologie, fotografie digitală, multimedia sau șah. În cazul disciplinelor opţionale pentru specializarea Filologie şi Ştiinţe sociale se propun: teatru, discurs public, jurnalism sau arheologie.
„Opiniile argumentate şi sugestiile participanţilor vor sprijini în mod esenţial luarea unei decizii pe acest subiect. Adoptarea noilor planuri de învăţământ va permite demararea procesului de elaborare a unor noi programe şcolare pentru liceu şi implementarea, în premieră, a unui model unitar de proiectare bazat pe competenţe la nivelul învăţământului primar, gimnazial şi liceal”, anunță Ministerul Educației.
Consultarea publică va include şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice și reprezentanţi ai societăţii civile. Întâlnirile din cadrul consultării publice vor fi organizate la nivel regional și judeţean.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole