Pregătirile pentru Bobotează, se află în toi, pe malul mării, la Constanța. 150.000 de sticle cu apă sfințită au fost pregătite pentru credincioșii care vor lua parte la slujba religioasă organizată în Portul Tomis.
Slujba de Bobotează se va ţine în Portul Tomis și va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa ,Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de care se va afla un întreg sobor de preoți. Mai mulți voluntari s-au mobilizat pentru ca totul să fie terminat la timp.
„ Anul acesta, avem bobotează fără ger, dar cu multă apă sfinţită. Avem pregătite 150.000 de sticle de aghiazmă. Vor fi sfinţite, vineri dimineaţă la ora 05.00.”
„Suntem pe ultima sută de metri pentru pregătiri, facem boboteaza tot la malul mării. Tradiţia spune că trebuie să fie lângă o apă mare. Zeci de butoaie vor fi încărcate cu apă, care va fi sfinţită şi aceste butoaie vor fi duse pe bulevardele din Constanța, iar preoţii vor împărţi aghiazma.”
Sute de mii de sticle cu apă sfinţită sunt destinate credincioşilor care vor lua parte la slujba religioasă.
Redactor: Sondra Sandu
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...