Au început pregătirile pentru Bobotează

Pregătirile pentru Bobotează, se află în toi, pe malul mării, la Constanța. 150.000 de sticle cu apă sfințită au fost pregătite pentru credincioșii care vor lua parte la slujba religioasă organizată în Portul Tomis.

Slujba de Bobotează se va ţine în Portul Tomis și va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa ,Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de care se va afla un întreg sobor de preoți. Mai mulți voluntari s-au mobilizat pentru ca totul să fie terminat la timp.
„ Anul acesta, avem bobotează fără ger, dar cu multă apă sfinţită. Avem pregătite 150.000 de sticle de aghiazmă. Vor fi sfinţite, vineri dimineaţă la ora 05.00.”
„Suntem pe ultima sută de metri pentru pregătiri, facem boboteaza tot la malul mării. Tradiţia spune că trebuie să fie lângă o apă mare. Zeci de butoaie vor fi încărcate cu apă, care va fi sfinţită şi aceste butoaie vor fi duse pe bulevardele din Constanța, iar preoţii vor împărţi aghiazma.”
Sute de mii de sticle cu apă sfinţită sunt destinate credincioşilor care vor lua parte la slujba religioasă.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole