Ministrul Apelor şi Pădurilor și-a dat demisia. Doina Pană invocă motive de sănătate

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a demisionat astăzi din funcţie.
„Vă aducem la cunoştinţă faptul că astăzi, 3 ianuarie 2018, doamna Adriana Doina Pană i-a înaintat prim-ministrului României, domnul Mihai Tudose, demisia din funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor, pe motiv de sănătate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Doina Pană se afla la conducerea Ministerului Apelor şi Pădurilor din 29 iunie 2017.
Ea a mai deţinut portofoliul Apelor şi Pădurilor în Cabinetul Ponta III.
După anunțul privind demisia Doinei Pană, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în următoarele zile va fi convocat Comitetul Executiv Naţional al PSD pentru a se stabili propunerea pentru noul ministru al Apelor şi Pădurilor.
 

Cele mai Accesate Articole