IPS Teodosie a oficiat slujba de Sfinţire Mare a apei. Programul manifestărilor de Bobotează



Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a oficiat în această dimineață Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, precum și slujba de Sfinţire Mare a apei, identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează.
Apa sfințită va fi îmbuteliată, pe parcursul zilei, în 150.000 de PET-uri care vor fi oferite credincioşilor constănţeni de Bobotează.


Arhiepiscopia Tomisului anunță și care va fi programul de mâine, 6 ianuarie, când va fi Botezul Domnului:


– ora 8.40, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;


– ora 11.15, se va porni în tradiționala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până la Cazinoul Constanța;


– ora 12.00, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei pe faleza Cazinoului;
La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca 3 cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.


– ora 14.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu;


– ora 16.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2), care-și serbează hramul a doua zi.

Cele mai Accesate Articole