Membrii echipajului navei maritime de patrulare MAI 1104 din cadrul Gărzii de Coastă, care au participat la operaţiunea „POSEIDON 2017”, organizată de Agenţia FRONTEX în Grecia, s-au întors acasă.
Echipajul, format din 26 de poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, aflat la bordul navei maritime de patrulare MAI 1104 a ajuns ieri, 04.01.2018, în portul Constanţa, încheind astfel seria neîntreruptă de participare pe parcursul întregului an 2017 a Poliţiei de Frontieră Române în cadrul operaţiunii „POSEIDON 2017” .
Bilanţul participării navelor Gărzii de Coastă pe parcursul întregului an la operaţiune: sute de misiuni de patrulare şi supraveghere desfăşurate la frontiera maritimă externă a Greciei, peste 20 de acţiuni de căutare şi salvare, aproximativ 1.800 de persoane salvate de la înec din apele Mării Egee.
Pe toată durata anului 2017, navele maritime de patrulare MAI 1102, MAI 1101 şi MAI 1104 din dotarea Poliţiei de Frontieră Române, la bordul cărora au fost, prin rotaţie, 6 echipaje cu peste 150 de poliţişti de frontieră, au participat la Operaţiunea „POSEIDON 2017” , organizată de Agenţia Europeană FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă) pentru a acorda suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene
Navele Poliţiei de Frontieră Române au executat misiuni de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Egee, la frontiera maritimă a Greciei, individual și în cooperare cu echipajele celorlalte nave detașate de către statele membre ale Uniunii Europene în Grecia, în cadrul operațiunii.
Pe perioada detaşării în zona operaţională, echipajele navelor au efectuat sute de misiuni şi au participat la peste 20 de acţiuni de căutare şi salvare (Search and Rescue) pe mare, în urma cărora au salvat, transbordat şi transportat, în total, aproximativ 1.800 de persoane (mai mult de jumătate fiind copii şi femei), care se aflau în pericol de înec în apele Mării Egee. În toate cazurile, au fost efectuate procedurile specifice la bordul navelor româneşti (triere şi evaluare medicală), iar ulterior persoanele în cauză au fost transportate în portul Chios şi predate autorităţilor elene pentru stabilirea identităţilor acestora şi efectuarea procedurilor specifice (asistență medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).
https://www.politiadefrontiera.ro/files/video/echipajul-navei-mai-1104-2c-care-a-supravegheat-frontierele-europei-din-marea-egee-2c-s-a-intors-acasa.mp4
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...