Bărbatul care a agresat doi copii în liftul unui bloc din Capitală a fost prins.
Surse din cadrul anchetei spun că suspectul, în vârstă de 45 de ani, ar fi agent de poliţie, la Brigada Rutieră.
El ar fi fost recunoscut de colegii săi ca urmare a vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Individul si-ar fi recunoscut agresiunea.
„La acest moment, la sediul Poliţiei Capitalei se află un potenţial suspect în cazul de agresiune sexuală din 5 ianuarie 2018 – un bărbat de 45 de ani. Faţă de acesta se desfăşoară activităţi procedurale prevăzute de Codul de procedură penală”, a informat Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Identificarea sa are loc după ce procurorii au extins cercetările iniţiale în cazul individului, fiind identificate şi cercetate criminalistic alte zone din Bucureşti în care bărbatul a fost prezent.
”Te vom găsi! Ești prioritatea noastră!”, postase Poliția Română pe Facebook.
Pe 5 ianuarie, suspectul a agresat sexual doi copii de cinci, respectiv nouă ani, în liftul unui bloc din Capitală.
Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din liftul respectiv.
Copiii au povestit părinților ce au pățit, iar aceștia au depus o plângere la Secția 22 din Capitală.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...