ANRE anunță scumpirea gazelor

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a anunțat majorarea preţului gazelor pentru consumatorii casnici începând cu 10 ianuarie 2018.
Costul de achiziţie al gazelor naturale recunoscut furnizorilor creşte cu aproximativ 8%, până la valoarea de 88,28 lei kWh.
„Impactul unitar în prețurile practicate de furnizorii clienților casnici reglementați, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezinta o crestere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/luna/loc de consum”, se arată într-un comunicat al ANRE.
Reprezentanţii ANRE spun că, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici.
Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.
Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori ca urmare a creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă.
„Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kWh. Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018”, se precizează în comunicat.

Cele mai Accesate Articole