Două persoane au fost rănite într-un accident grav care a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 2.30, în Mamaia Nord.
Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp de beton de pe marginea drumului.
Impactul a fost unul violent, iar mașina în care se aflau conducătorul auto și un pasager s-a transformat într-un morman de fiare.
La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Dobrogea și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cadrele medicale spun că starea șoferului este gravă, iar pasagerul a suferit la rândul său diverse traumatisme. Cele două victime au fost transportate la spital.
”La data de 10 ianuarie, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe DC 86, dinspre municipiul Constanța către Năvodari, moment în care ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu un stâlp de beton.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și vătămarea corporală ușoară a pasagerului din dreapta.
În cauză, a fost întocmit dosar penal”, transmite IPJ Constanța.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...