Tecău și Rojer, calificați în semifinalele turneului ATP de la Sydney

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat în semifinalele probei de dublu a turneului ATP de la Sydney.
Românul și partenerul său au reușit, astăzi, o victorie în fața columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah.
Tecău şi Rojer, favoriţii numărul doi, s-au impus în două seturi, scor 6-3, 7-6 (4), după o oră şi 20 de minute de joc.
În semifinalele de la Sydney, cuplul Tecău-Rojer se va confrunta cu perechea Jan-Lennard Struff (Germania)/Viktor Troicki (Serbia).

Cele mai Accesate Articole