Vești bune pentru chiriașii blocurilor ANL din Năvodari! Aceștia vor avea posibilitatea, în curând, să-și cumpere locuința în care stau. Prețul pentru un metru pătrat nu va depăși 400 de euro.
Primăria Năvodari a anunțat că în perioada următoare vor fi scoase la vânzare 64 de locuințe ANL din oraș. Conform legii, chiriașii care locuiesc în aceste imobile, vor avea dreptul să le cumpere. În prezent au loc procedurile birocratice care vor dura aproximativ două luni.
Primarul din Năvodari, Florin Chelaru, a precizat că, în cazul locuințelor ANL, prețul pentru un metru pătrat va fi de cel mult 400 de euro. Astfel, un apartament de 50 mp va ajunge să coste în jur de 18-20 de mii de euro.
Cei care doresc să achiziționeze o asemenea locuință au posibilitatea de a plăti și în rate, dar cu achitarea în prealabil a unui avans.
„Chiriașii actuali sunt cei care au posibilitatea să cumpere. Noi vom decide ca plata să fie integrală, ori în rate, dar cu un avans de 15%, conform legii ANL, sau printr-un credit bancar”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
Trebuie menționat faptul că cei care locuiesc în prezent în aceste blocuri, în calitate de chiriași, nu sunt obligați să cumpere apartamentul în care stau. Aceștia își pot păstra calitatea de chiriași, atâta timp cât îndeplinesc toate condițiile legale.
Redactor: Ramona Caba
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...