Liviu Pop, Ministrul Educației, propune o serie de modificări pentru activitatea școlară care se va desfășura de acum înainte. Noile condiții îi vizează, în primul rând, pe elevi.
Pe primul loc în lista modificărilor propuse de Ministrul Educației, Liviu Pop, se află condițiile în care elevii au voie cu telefonul mobil la școală. Conform noilor reglementări, elevii vor avea voie cu aceste aparate în instituția de învățământ, cu amendamentul ca, în timpul orelor de curs, acestea să fie depuse într-un loc special amenajat din incinta clasei, date pe modul silențios. Se va face excepție de la această regulă doar în situații extraordinare, după ce profesorul își va da acordul.
Un alt aspect care a suferit modificări, se referă la accesul elevilor în sala de clasă, în cazul în care nu poartă uniforma școlară. De acum înainte, profesorii nu vor mai avea voie să ia măsura excluderii de la ora de curs a elevilor pe acest motiv. Argumentul ministrului a fost acela că nu trebuie îngrădit accesul copiilor la ore, din pricina ținutei.
În ceea ce privește calitatea de elev de serviciu, pe care școlarii o exercitau până în prezent, aceasta va fi exclusă total. Astfel, elevii nu vor mai avea voie să participe la activități de acest gen, Liviu Pop considerând că accentul trebuie să fie pus pe actul educațional.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024