Trei bărbați au fost prinși de jandarmii constănțeni în timp ce făceau afaceri cu motorină furată dintr-o cisternă.
Un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmani Constanţa se deplasa seara trecută la o misiune în sprijinul colegilor din Brăila.
Pe drum, jandarmii au observat într-o parcare din apropierea localității Victoria, trei persoane care sustrăgeau combustibil dintr-un autotren-cisternă înmatriculat în Republica Moldova.
În urma verificărilor s-a constat că doi dintre bărbați se înțeleseseră cu șoferul TIR-ului să achiziționeze motorină la prețul de 3,5 lei litrul.
”Parcare cu alimentare din autotren –cisternă…Ieftin „domne”, 3,5 lei /litru motorina
Marţi, 10 ianuarie ac., în jurul orei 18.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa care se deplasa la o misiune în sprijinul I.J.J. Brăila a observat şi a surprins într-o parcare aflată la aproximativ un kilometru de localitatea Victoria, jud. Brăila, trei persoane care sustrăgeau motorină dintr-un autotren-cisternă înmatriculat în Republica Moldova.
La vederea echipajului, două dintre persoane au fugit în direcţia unui autoturism Opel Astra Caravan parcat în apropierea tir-ului -cisternă. Au fost somate şi s-au oprit. Cea de-a treia persoană, şoferul tir-ului era cocoţat pe cisternă şi cu ajutorul unui furtun, transfera motorină dintr-un rezervor desigilat, în bidoanele aflate jos.
La faţa locului, lângă cisternă şi în portbagajul autoturismului, jandarmii au găsit 16 bidoane din plastic, de 20 de litri, din care şapte bidoane pline şi unul pe jumătate, cu motorină. Asupra celor două persoane şi în autoturism, a mai fost găsită şi suma de 1220 ron. Cei doi au declarat că au stabilit şi au „bătut palma” cu şoferul cisternei, pentru un preţ de 3,5 lei/litru de motorină”, menționează IJJ Constanța.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024