Dovadă de implicare în nevoile comunității, de perseverență și de o mare dorință de muncă. Caracteristici de admirat ce vin din partea unor tineri din Constanța. Aceștia au ales ca o parte din timpul lor să îl dedice copiilor care nu au acces la învățătură.
Câțiva tineri din Constanța au devenit mentori educaționali pentru copiii, elevii și tinerii care fac parte din țări în care accesul la educație se face mai greu sau este chiar imposibil.
Aceștia sunt: Delia Cristiana Stamate, Miruna Apetroae și Ghiță Petruş, trei adolescenți care au dat dovadă de intres pentru problemele comunitare, de abilități foarte bune de comunicare.
Ei au reușit să pună în aplicare acest proiect, folosindu-se de toate căile de comunicare și de sprijinul acordat de reţeaua Butterfly Dreamer Network. Această rețea este membră în Forumul de consultare publică, comunicare şi dezbateri în vederea pregătirii şi exercitării Preşedenţiei României la Consiliul Uniunii Europene în 2019.
Anul acesta, cei trei au fondat un program de formare, la nivel global, unde tinerii profesionişti din Europa vor putea oferi şansa copiilor din Pakistan, care nu au acces la educaţie, să primească sfaturi şi cursuri în diferite domenii, de la specialişti.
Butterfly Dreamer Network a organizat încă din 2013 conferinţe, workshopuri şi diferite seminarii, pentru persoanele cu vârste între 14 – 60 de ani în Constanţa, în cadrul Colegiului Mircea cel Bătrân Constanţa.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...