Năvodari. Eveniment prilejuit de împlinirea a 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Astăzi este Ziua Culturii Naţionale. Data aleasă, 15 ianuarie,  reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).
Evenimentul este marcat, ca în fiecare an, și la Năvodari printr-o serie de evenimente inedite.
Astăzi,  15 ianuarie 2017, în organizarea Casei de Cultură „Pontus Euxinus”, a Biliotecii „Pontus Euxinus” și a Primăriei Năvodari, a fost aniversată ziua împlinirii a 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889), „Luceafărul poeziei românești”, cel mai mare poet, prozator și jurnalist român, despre care Mircea Eliade scria în anul 1985: „Cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui Mihai Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”.
Ziua Națională a Culturii Române, ziua bucuriei, „piatră albă care marchează în calendar reverență în fața a ceea ce este bun, frumos și nobil”.
Dorim cu toții ca Ziua Culturii Naționale să fie cu adevărat o zi a bucuriei pentru că așa cum spunea poetul, „ar fi păcat să se lepede clipa cea repede ce mi s-a dat”, precizează Primăria Năvodari.
 

Cele mai Accesate Articole