Incident aviatic în nord-estul Turciei

Un incident aviatic a avut loc pe pista unui aeroport din nord-estul Turciei. O aeronavă cu pasageri la bord a ieșit de pe platforma de aterizare, rămânând blocată pe o pantă abruptă, la doar câțiva metri de apele Mării Negre.

162 de pasageri și 6 membri ai echipajului, aflați la bordul unui avion care aterizase pe pista aeroportului din Trabzon, situat în nord-estul Turciei, au trăit clipe de groază. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unor manevre după aterizare, aparatul de zbor a ieșit de pe pistă, rămând blocat pe o pantă abruptă și noroioasă, la circa 10 metri de apele Mării Negre.
Unul din călători a precizat:
“Totul s-a întâmplat într-o clipă. Avionul a căzut cu botul în faţă, iar partea din spate a ajuns în aer. Ne-am panicat cu toţii.”, sursa: Fatma Gordu, pasager aeronavă implicată în incident
Nicio persoană, aflată în aeronava care venea de la Ankara, nu a fost rănită. În urma incidentului, aeroportul a fost închis câteva ore, mai multe zboruri fiind anulate.
Autoritățile din Turcia au deschis o anchetă, în vederea elucidării cauzelor care au determinat producerea acestui eveniment nedorit.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole