PSD stabilește propunerea pentru noul premier

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reunește marți pentru a decide cine va fi propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru.
Conducerea social democraților a votat retragerea sprijinului politic acordat premierului Mihai Tudose, iar acesta a renunțat la conducerea Guvernului.
Senatorul PSD Claudiu Manda  a declarat că decizia privind retragerea sprijinului premierului Tudose a fost luată cu patru voturi „împotrivă” și patru „abţineri”, restul membrilor CExN al PSD, dintr-un total de 67, fiind „pentru”.
Și preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea a menționat că propunerea pentru funcţia de premier va fi discutată marți, de la ora 11:00, într-un alt CExN al PSD.
„Am decis ca de la ora 11,00, colegii să revină în CExN, pentru a avea loc o discuţie deschisă, transparentă şi lungă dacă e nevoie, pentru a se discuta propuneri pentru funcţia de prim-ministru, în aşa fel încât după această discuţie să avem cât mai puţine motive să ne temem că vom mai ajunge a treia oară în situaţia în care am ajuns astăzi”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul social democraților a arătat că a existat o stare conflictuală permanentă între Guvern și partid.
”Au fost multe reproșuri pentru Mihai Tudose, dar concluzia a fost că nu se mai poate continua așa pentru că există o stare conflictuală între partid și Guvern. Există o nemulțumire a membrilor de partid că anul nu a început cu un bilanț și cu măsurile care trebuie luate în 2018 pentru români. În schimb românii au văzut apariții televizate care nu trebuiau să fie. Aceste lucruri trebuiau discutate în cadrul partidului. S-a creat o stare de tensiune”, a spus Liviu Dragnea.

Cele mai Accesate Articole