În România, peste 5000 de cazuri de cancer mamar sunt descoperite anual. Cele mai multe femei care primesc acest diagnostic, trec printr-o operație de extirpare a unui sân. Deși există un program prin care se realizează gratuit reconstrucția mamară, foarte puține persoane recurg la această intervenție.
În România, există un subprogram de reconstrucție mamară pentru femeile care au cancer și au fost supuse unor intervenții chirurgicale de extirpare a unui sân. Din păcate, foarte puține persoane solicită această intervenție, care se realizează în mod gratuit.
Îngrijorător este faptul că peste 5000 de cazuri de cancer mamar sunt înregistrate anual în țara noastră. Printre persoanele afectate se numără și studente de 18-19 ani.
Medicii susțin că reconstrucția mamară este o necesitate, pentru că restabilește integritatea corporală și ajută femeile, în special pe cele tinere, să se reechilibreze psihologic și să se reintegreze în societate și la locul de muncă.
În anul 2017, în perioada ianuarie – noiembrie, au fost realizate doar 164 de intervenții chirurgicale pentru reconstrucție mamară, deși existau bani pentru 800 de operații. Chirurgii plasticieni precizează că intervenția este gratuită, dar devine posibilă doar la recomandarea medicului oncolog.
Redactor: Isabela Boantă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024