Pește congelat, retras de la vânzare de către inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Controlul a avut loc la unul dintre cele mai aglomerate hipermarketuri din orașul Constanța.
În urma unei sesizări, inspectorii de la Protecția Consumatorilor Constanța s-au deplasat la unul dintre cele mai mari hipermarketuri din oraș. Informațiile primite la biroul pentru protecția consumatorului se refereau la peștele congelat expus la vânzare, care nu ar îndeplini condițiile proprii impuse de lege.
Probele prelevate de la peștele congelat aflat la vânzare, au fost supuse analizei iar rezultatul a fost că mare parte din cantitatea produsului nu era altceva decât apă, cantitatea de gheață fiind cu mult mai mare decât cea inscripționată pe eticheta produsului.
Centrul comercial descoperit cu aceste nereguli se află în incinta mall-ului de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din orașul Constanța și este unul dintre hipermarketurile cu mare căutare în rândul cumpărătorilor.
În urma problemelor constatate, agentul comercial a fost sancționat cu 15.000 de lei și întreaga marfă a fost retrasă de la comercializare. Acțiunile de inspecție și control ale comisarilor CJPC continuă!
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...