Elicopterul SMURD a intervenit astăzi pentru preluarea unei femei din județul Tulcea, gravidă în nouă luni.
Femeia a aşteptat peste şase ore în comuna Beidaud o ambulanță care să o transporte la spital. Echipajul SAJ nu a putut ajunge la ea pentru că drumul judeţean 222E este blocat de un dop de zăpadă de aproximativ 2 metri.
Gravida a fost transportată totuși până în comuna Casimcea, de unde a fost preluată, în jurul orei 9,30, de un elicopter SMURD care a adus-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost mobilizațe 13.450 de polițiști, pompieri și jandarmi, cu aproape 6.000 de utilaje și mijloace tehnice.
Forțele MAI au intervenit în peste 300 de localități din 18 județe unde au fost înregistrate efecte negative.
La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, astăzi, o ședință operativă în prezența prim-ministrului interimar Mihai FIFOR, unde a fost prezentată situația la nivel național după ninsorile și viscolul din ultimele 24 de ore.
Potrivit Centrului Național de Conducere Integrată al MAI, a fost reluată circulația pe toate drumurile naționale, însă, pe anumite tronsoane, se circulă în continuare în condiții de iarnă.
În prezent, nu este nicio restricție în vigoare cu privire la traficul feroviar sau aerian la nivelul aeroporturilor.
Au fost deschise cele 4 porturi maritime și fluviale, respectiv Midia, Mangalia, Canal Dunăre – Marea Neagră și Bara Sulina.
Se acționează pentru remedierea unor defecțiuni la rețeaua de alimentare cu energie electrică în 13 de localități din județele Brașov, Constanța, Dâmbovița, Galați și Suceava.
Având în vedere că manifestările fenomenelor meteo s-au redus, mai sunt activate grupele operative doar la nivelul a 4 județe: Galați, Hunedoara, Iași și Tulcea.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...