Legea falimentului personal, amânată cu şapte luni

Guvernul a amânat până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice.
Actul normativ urma să se aplice de la 1 ianuarie.
„Amânarea cu încă şapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condiţiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar şi adoptarea normelor de aplicare a legii”, precizează Executivul.
Autorităţile explică faptul că  e nevoie de personal, de bani pentru plata salariilor și de pregătirea specialiștilor din comisiile de insolvență, care vor parcurge o etapă de pregătire profesională cu durata între una şi trei luni.
Legea insolvenței persoanelor fizice prevede că orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, îşi poate reeşalona datoriile, pe o perioadă de cinci ani.
În această perioadă,  cei care îşi declară falimentul personal nu mai pot fi executaţi silit și nici nu li se aplică penalități pentru întârzierea plăților.

Cele mai Accesate Articole