Spitalul Municipal Mangalia a beneficiat de lucrări de renovare. De acum, pacienții vor avea parte de acte medicale și servicii aferente, cu mult îmbunătățite.
Spitalul Municipal Mangalia a intrat recent într-un proces de renovare. Lucrările s-au efectuat la blocul operator din cadrul Pavilioanelor A și B. Acestea au în componență câte trei săli de operație și încăperi anexă.
Alina Nițoi, directorul unității medicale precizează că lucrări de renovare au mai avut loc și în toamna anului trecut, când a fost refăcut acoperișul de la Pavilionului B și a fost schimbat mobilierul în unele secții. În prezent cele două blocuri operator sunt renovate integral.
”În blocurile operator și dependințele aferente s-a intervenit pentru igienizarea spațiilor medicale și s-a montat covor P.V.C. antibacterian. Tot în unitatea noastră sanitară, s-au efectuat și alte lucrări de igienizare a spațiilor aparținând spitalului, pentru buna desfășurare a actului medical”, Alina Nițoi, director Spitalul Municipal Mangalia
Reprezentanții unității medicale mai spun că, în curând, la Spitalul Municipal Mangalia se vor face operații oftalmologice complexe.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024