Bugetul Constanței alocat anului 2018…mai mic

Bugetul Constanței se anunță a fi mai mic decât cel de anul trecut. Precizarea a fost făcută de primarul Decebal Făgădau, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

În cursul zilei de 13 februarie a avut loc ședința de Consiliu Local al județului Constanța. A fost prezent primarul Decebal Făgădău, câțiva constănțeni , reprezentanți ai Asociației Elevilor, ai Coaliției ONG-urilor constănțene, Federația tinerilor din Constanța și câțiva consilieri locali.
Edilul a precizat că bugetul de anul acesta este mai mic decât cel de anul trecut: 858,549 milioane față de 1.200 de milioane de lei în 2017. De asemenea, a declarat că o mare parte din banii bugetului local vor merge către RADET ,RATC ,RADEPP, Asistenta Socială și Gospodărire Comunală!
Într-una din intervențiile din cadrul ședinței, dânsul a răspuns și criticilor aduse cu privire la faptul că nu a publicat bugetul în termenul legal de 15 zile. În acest context a declarat:

„primul partener care nu a respectat acest termen este statul român“ ,

precizând ca nu avea adresa finală de la Direcția de finanțe. Un exemplu în acest sens a fost chiar bugetul de 117 milioane de lei la capitolul taxe și impozite, dar în ședința Consiliului Local suma s-a redus cu peste 3 milioane de lei în urma amendamentelor aduse de aleșii locali.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole