La un pas de tragedie! Un copil din cartierul Tomis Nord al Constanței a pus autoritățile pe jar, fiind văzut de oamenii din zonă ieșit pe geam, în pericol de a cădea de la etajul 4 al blocului în care locuiește.
Un copil a fost în mare pericol, fiind vazut de către oamenii din zona Tomis Nord din Constanța, la un pas de a cădea de la etajul 4 al blocului C5 de pe strada Suceava. Minorul în vârstă de 7 ani era singur la domiciliu.Trecătorii au alertat autoritățile apelând numărul de urgență 112. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au ajuns în scurt timp la fața locului și au constatat că minorul nu se mai afla în pericol.Acesta era încuiat în casa în care locuiește împreună cu tatăl său.
Oamenii legii cunosc situația copilului, care este neglijat de tatăl său. Părinții minorului sunt despărțiți, iar tatăl l-a mai uitat pe la unitatea de învățământ, aceasta fiind adus la domiciliu de către polițiști. DGASPC a preluat copilul, până când se va lua o decizie în privința acestuia.Minorul ar putea fi instituţionalizat.
Redactor: Isabela Boantă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024