Realizarea Coridorului Sudic de Gaze, proiect de o importanță strategică pentru consolidarea securității energetice a continentului european, a reunit, pentru a patra oară, la Baku, Consiliul Consultativ. La ediția din acest an, a fost prezentă și România, fiind prima participare a țării noastre la acest eveniment.
Întrunirea anuală de la Baku, din Republica Azerbaidjan, privind Consiliul Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze a reunit numeroși oficiali. Miniștrii Energiei din statele membre ale acestui proiect și reprezentanți ai mai multor instituții financiare au fost prezenți la cea de-a patra ediție a acestei întâlniri. Consiliul Consultativ s-a bucurat și de prezența vice-președintelui Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maros Sefcovic, și a președintelui Azerbaidjanului.
România a participat, în premieră, la evenimentul de la Baku, exprimându-și opinia ca infrastructura Coridorului Sudic să includă și rute de aprovizionare cu gaze naturale pe teritoriul țării noastre. Propunerea vine în întâmpinarea premisei referitoare la diversitatea resurselor și a căilor de transport a gazelor naturale.
Interesul țării noastre de a se alinia la realizarea gazoductului are o conotație majoră, fortificând securitatea energetică a Europei. Intenția Uniunii Europene de a alătura țările din sud-estul Europei la Coridorul Sudic a fost avută în vedere încă de la demararea acestui proiect.
Ratificarea, la sfârșitul întrunirii, de către statul român a textului Declarației ministeriale, alături de ceilalți membri, punctează contribuția României la realizarea acestui proiect și la racordarea Coridorului Sudic cu Europa Centrală.
Cei peste 3.500 de kilometri ai gazoductului vor îngădui direcționarea a peste zece miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, de la zăcământul din Marea Caspică a Republicii Azerbaidjan până în Italia. Gazele vor ajunge pe continentul european în 2020, anul curent constituind un progres semnificativ în punerea în practică a acestui proiect.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024