Un bărbat a murit înecat, după ce a vrut să testeze un nou motor de barcă. Prietenul său a suferit un șoc hipotermic. Cei doi s-au dezechilibrat și au căzut în apă în urma unor manevre. Incidentul s-a petrecut în județul Tulcea.
Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 14:00, în zona Vărăriei-Baltă, județul Tulcea. O persoană a auzit strigăte de ajutor dinspre canalul de centură și a alertat autoritățile. La fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, un autocamion de intervenție, un echipaj SMURD, o barcă pneumatică și o ambarcațiune tip RIB, un ofițer și 12 subofițeri.
„Ajunși la fața locului, pompierii au identificat o persoană de sex masculin, de 41 de ani, în stare de hipotermie, care a fost predată Serviciului de Ambulanță Județean. Acesta ieșise cu o altă persoană de sex masculin, de 51 de ani, pentru a testa un nou motor de barcă, pe ghiolul din apropierea canalului. În urma unor manevre s-au dezechilibrat și au căzut în apă“ , a precizat purtătorul de cuvânt al ISU „Delta“ Tulcea, Florentin Daciu.
Căutările persoanei dispărute au continuat duminică seară, inclusiv cu sprijin aerian, cu ajutorul unui elicopter. Trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 51 de ani a fost gasit luni dimineață, de către salvatorii Detașamentului Tulcea, în jurul orei 10:30.
Redactor: Isabela Boantă
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024