Tulcea: Găsit înecat după o noapte de căutări

Un bărbat a murit înecat, după ce a vrut să testeze un nou motor de barcă. Prietenul său a suferit un șoc hipotermic. Cei doi s-au dezechilibrat și au căzut în apă în urma unor manevre. Incidentul s-a petrecut în județul Tulcea.

Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 14:00, în zona Vărăriei-Baltă, județul Tulcea. O persoană a auzit strigăte de ajutor dinspre canalul de centură și a alertat autoritățile. La fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, un autocamion de intervenție, un echipaj SMURD, o barcă pneumatică și o ambarcațiune tip RIB, un ofițer și 12 subofițeri.

„Ajunși la fața locului, pompierii au identificat o persoană de sex masculin, de 41 de ani, în stare de hipotermie, care a fost predată Serviciului de Ambulanță Județean. Acesta ieșise cu o altă persoană de sex masculin, de 51 de ani, pentru a testa un nou motor de barcă, pe ghiolul din apropierea canalului. În urma unor manevre s-au dezechilibrat și au căzut în apă“ , a precizat purtătorul de cuvânt al ISU „Delta“ Tulcea, Florentin Daciu.

Căutările persoanei dispărute au continuat duminică seară, inclusiv cu sprijin aerian, cu ajutorul unui elicopter. Trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 51 de ani a fost gasit luni dimineață,  de către salvatorii Detașamentului Tulcea, în jurul orei 10:30.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole