Municipalitatea vrea să cunoască părerea cetățenilor

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat că, începând de astăzi, până la data de 1 martie, pe site-ul instituției pe care o conduce va fi disponibil un sondaj online la care constănţenii vor putea răspunde cu privire la situaţia Cazinoului.

Primarul Decebal Făgădău, vrea să afle de la constănțeni dacă doresc să se continue găsirea unui contractant prin Compania Națională de Investiții sau sunt de acord ca Primăria Constanța să se împrumute de bani pentru a repara prin propriile proceduri acest obiectiv. De asemenea, aceștia vor putea alege și destinațiile pe care le-ar avea Cazinoul.
Edilul a explicat că ar fi nevoie de un împrumut deoarece bugetul municipiului nu poate susține o asemenea investiție. Calculele spun că ar fi nevoie de aproximativ 10 milioane de euro pentru restaurarea Cazinoului. Până la data de 1 decembrie 2018, monumentul arhitectural va fi îmbrăcat pentru protecție cu o pânză pe care se va regăsi fațada inițială ilustrată.
Pentru a putea ține cont și de părerea cetățenilor, primăria Constanței a încercat o abordare mai eficientă. Astfel, municipalitatea a lansat diferite chestionare online cu privire la diverse subiecte de interes local. Constănțenii nu par foarte interesați în a-și exprima părerea, site-ul primăriei nu a primit accesări multe, dar nici nu s-au arătat complet dezinteresați.  Însă, un procentaj de sub 1% din populație nu reprezintă opinia majorității.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole