Jandarmeria Constanța precizează că luni, 12 martie a.c., ora 10.30, un echipaj din cadrul Grupării Mobile, care se afla în misiune la intersecţia dintre B-dul Ferdinand şi strada Răscoalei 1907, a observat doi tineri de 17 respectiv 18 ani, care au început să se agite la vederea jandarmilor.
Tinerii au fost opriţi şi întrebaţi dacă au ceva de declarat şi dacă au obiecte periculoase asupra lor.
Când jandarmii au început să le facă un control corporal sumar, cel mai mic a scos din buzunarul interior al gecii, două bancnote de 500 de euro, repectiv 50 de euro.
Întrebat fiind despre bani, acesta a declarat, „cumnatul meu a pierdut banii în parcul din apropiere şi noi i-am găsit după aproximativ oră”…
La examinarea bancnotelor, jandarmii şi-au dat seama că acestora le lipsesc elementele de siguranţă şi prin urmare sunt false. Cei doi au declarat că nu ştiau acest lucru.
Recomandăm cetăţenilor să cumpere valută numai de la casele de schimb valutar autorizate, să nu se bucure că dau „vânzătorilor ambulanţi” cu câţiva lei mai puţin, iar ulterior constată că banii sunt falşi.
Atenţie la neatenţie!
Metoda-i simplă: Când începe aşa zisa tranzacţie, de fiecare dată, unul vine în alergare din spate, spune că vin poliţiştii şi că trebuie să se facă schimbul imediat.
În consecinţă, nu ai timp să verifici bancnotele şi ulterior îţi dai seama că ai fost înşelat, spun reprezentanții Jandarmeriei Constanța.
Sursa: Comunicat Jandarmeria Constanța
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024