Poliţiştii bucureşteni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează astăzi 12 percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţul Constanţa, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul consultanţei şi al lucrărilor de construcţie.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 7.000.000 de lei.
Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Capitalei.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Tichete de Paşte pentru românii cu venituri modeste
Vești bune! Românii cu venituri modeste vor primi de la primării tichete sociale de Paşte, de joi. Este vorba despre o sumă de 125 de lei pentru...