Un accident a avut loc pe DN 3 aseară, în jurul orei 19.30. Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un autoturism.În urma impactului, primul vehicul a fost proiectat într-un copac, iar al doilea s-a răsturnat.
Miercuri seara, în jurul orelor 19:30, un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Medgidia, a condus un autoturism pe DN 3 și ajungând la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, la efectuarea virajului la stânga, nu s-a asigurat și a intrat in coliziune cu autoturism. Al doilea autovehicul era condus de către un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Viișoara.
În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un copac, al doilea răsturnându-se. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorilor auto, precum și a doi pasageri. Cei doi conducători auto au fost testati cu aparatul etilotest, constatându-se că tânărul, de 24 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta având permisul de conducere reținut. În cauză, a fost întocmit dosar penal.
Redactor: Isabela Boantă
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024