Transportul public ar putea deveni gratuit în Paris

Edilul Parisului dorește să introducă transportul public gratuit, pentru a lupta împotriva poluării. Șeful autorității naționale pentru transport este, însă,  împotriva acestui proiect, susținând că această idee îi va prejudicia pe contribuabili.

Anne Hidalgo, edilul Parisului, a declarat în această săptămână, că vrea să efectueze  un studiu de fezabilitate pentru a stabili dacă este posibilă implementarea transportului public gratuit în capitala Franței. Scopul principal al acestui proiect este reducerea poluării, prin diminiuarea numărului de autoturisme pe străzi și creșterea atractivității transportului public.  Primarul vrea să să includă acest subiect pe agenda dezbaterilor înaintea alegerilor locale din 2020.

“Pentru a îmbunătăţi transportul public ar trebui nu doar să îl facem mai extins, mai regulat şi mai confortabil dar ar trebui şi să regândim sistemul de tarifare”, a informat Anne Hidalgo într-un comunicat de presă.

Hidalgo, prima femeie primar a Parisului,  a mai declarat că toate marile orașe din jurul lumii încearcă să găsească soluții pentru poluare și să îmbunătățească calitatea aerului prin reducerea numărului de automobile de pe străzi. Șeful autorității de transport din regiunea Ile-de-France, din jurul Parisului, Valerie Pecresse, a criticat  propunerea edilului,  susținând că în cazul în care transportul în comun va fi gratuit, costurile vor fi suportate de contribuabuli.

“În prezent, prioritatea noastră este modernizarea transportului. Vânzările de bilete aduc trei miliarde de euro pe an…avem nevoie de aceşti bani”, a declarat Valerie Pecresse.

Acesta a evidențiat și faptul  că ar fi incorect ca transportul public să fie gratuit pentru parizieni, dar nu și pentru cei care trăiesc în suburbiile capitalei Franței.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole