Incluziunea socială si combaterea sărăciei sunt principalele obiective ale unui proiect co-finanțat din Fondul Social European, conceput pentru comunitatea din Satu Nou, Județul Constanța. Conferința de lansare a proiectului va avea loc în această săptămână.
Vești bune pentru localnicii din Satu Nou,județul Constanța. A fost demarat un proiect prin care se dorește transformarea acestei zone marginalizate, într-o comunitate prosperă.
Obiectivele generale pe termen lung ale proiectului, sunt creșterea calității vieții, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.
Implementarea planului are loc într-un context eficient de colaborare și comunicare între autoritatea publică locală, școala din localitate și o unitate sanitară de prestigiu din județ.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 17 milioane de lei, iar durata de implementare este de 36 de luni.
Proiectul include activități ce urmăresc creșterea accesului și participării la educație, servicii de ocupare pentru 291 de persoane inactive din comunitate, servicii sociale și medicale, formare profesională, reparații ale locuințelor și combaterea discriminării. 580 de oameni vor beneficia de pe urma acestei aceastei inițiative.
Redactor: Isabela Boantă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024