Ultimul cizmar din Năvodari. A fost dat afară din jandarmerie şi s-a apucat de repararea pantofilor

În anul 2007, când şi-a deschis atelierul în Năvodari, era unul dintre cei 7 cizmari ai oraşului. Acum este singurul care duce mai departe această îndeletnicire pe care cei tineri nu vreau să o mai înveţe. Este căutat chiar şi de persoane din străinătate.


Nelu Mirea (50 de ani) a început să fure meserie încă de la 16 ani când s-a angajat muncitor necalificat la Cooperativa „Înaintea” din Constanţa. Aici a văzut pentru prima dată cum se face un pantof de la zero, cum se măsoară, croieşte, coase şi se pune talpa. „Când ţi-a intrat papul sub unghii, devii cizmar. Papul era o soluţie cu care se dădeau pantofii pentru a se întări. Prima lună mi-a fost greu, dar după ce a trecut timpul şi am văzut ce iese din mâna mea şi ce pot să fac, am început să iubesc meseria asta”, spune cizmarul.

În 1988 a fost luat în armată şi a fost repartizat la „cizmăria generalilor”, un loc unde se reparau cizmele generalilor de la Ministerul Apărării. Îşi aminteşte că cel mai pretenţios general, când venea vorba de încălţăminte, era Victor Atanasie Stănculescu.
Citeste tot articolul AICI


Sursa: adev.ro/p5xvby
Articolul Ultimul cizmar din Năvodari. A fost dat afară din jandarmerie şi s-a apucat de repararea pantofilor apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole