Primarul Florin Chelaru a semnat contractul de finanțare pentru lărgirea și asfaltarea podului de la Năvodari

Primăria Năvodari informează că primarul Florin Chelaru a semnat, astăzi, contractul de finanțare pentru execuția investiției – Lărgire și asfaltare Pod Ecluză.
Potrivit oficialilor, contractul prevede finanțarea lucrărilor de reabilitare, lărgire și asfaltare a tramei stradale aferentă podului rutier din proximitatea Ecluzei Năvodari pe o lungime de aproximativ 600 ml.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 3,1 milioane lei.
Finanțarea proiectului va fi  asigurată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
Edilul estimează că lucrările ar putea să înceapă în toamna acestui an. Pe perioda lucrărilor, care urmează să fie finalizate până la sfârșitul lui 2018, pe podul de la Năvodari se va circula cu restricții.

 
 

Cele mai Accesate Articole