Unitatea 2 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național

Nuclearelectrica anunță ca Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în dimineața zilei de 29 martie 2018, ca urmare a apariției unei disfuncționalități la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei.
Specialiștii investighează cauza și vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situații.
”Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare”, se arată într-un comunicat al companiei.
Remintim că duminica trecută, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.
De asemenea, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic National în dimineața zilei de marți,  27 martie 2018 după ce a fost oprită controlat, pentru o perioada de aproximativ 48 de ore, tot duminică, 25 martie 2018.
Măsura a fost determinată de apariția unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, a cărui rezolvare a impus starea de oprire a Unității.
 

Cele mai Accesate Articole