Un tânăr de 21 de ani a fost reținut ieri de polițiștii din Cluj-Napoca, fiind depistat imediat după ce a preluat cu colet cu aproximativ 10 kilograme de cannabis.
Drogurile fuseseră aduse cu un autocar, din Spania.
Suspectul este cercetat pentru trafic de droguri de risc.
”La data de 1 aprilie a.c., în urma unei sesizări privind transportarea unui colet ce poate conține substanțe interzise, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au organizat o acțiune de prindere în flagrant.
Astfel, în jurul orei 01:40, un tânăr, de 21 de ani, din Câmpia Turzii a preluat coletul, în Cluj-Napoca, dintr-un autocar care venea din Spania, fiind imobilizat de polițiști.
În interiorul coletului, polițiștii au descoperit mai mulți saci din plastic, care conțineau o substanță vegetală de culoare verde, cu un miros puternic înțepător.
Cauza a fost preluată de către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, iar în urma analizei celor 10 kilograme de substanțe vegetale, s-a stabilit că sunt droguri, respectiv cannabis.
De asemenea, în cursul zilei de ieri a fost efectuată o percheziție la domiciliul tânărului, de unde a fost ridicat un cântar electronic.
Cel în cauză a fost reținut de către procurori pentru trafic de droguri de risc”, menționează Poliția Română.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...