Accident cumplit între Galați și Tecuci

Un accident cumplit a avut loc ieri în județul Galați în urma unui impact frontal între două autoturisme. Incidentul s-a soldat cu mai multe victime iar traficul a fost oprit pe ambele sensuri.

Un accident cumplit a avut loc luni după-amiază pe șoseaua DN25 în localitatea Şendreni din judeţul Galaţi. În incident au fost implicate 2 autoturisme care au intrat în coliziune frontală. Cauza producerii a fost pătrunderea pe contrasens printr-o depășire imprudentă a unuia dintre autovehicule. ISU Galaţi a activat planul roşu de intervenţie, iar în urma evenimentului, mai multe persoane au rămas încarcerate. Două dintre victimele aflate în stare foarte gravă nu au răspuns manevrelor de resuscitare făcute de medici şi au fost declarate decedate. O a treia persoană, aflată în stare gravă, a fost transportată la unitatea de primiri urgențe Galaţi, unde din nefericire a decedat. Printre victime se mai numără trei copii și cinci adulți care au fost transportaţi de urgenţă la spital, cu multiple leziuni dar care se află acum în afara oricărui pericol. Traficul a fost oprit temporar pe ambele sensuri de mers, fiind deviat printr-un câmp din apropiere.
Redactor: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole