”Alerg 24h Autism Marea Neagră”. Ultramaraton în stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia va găzdui, luna viitoare, un ultramaraton de 24 de ore pe nisip.
Evenimentul intitulat ‘Alerg 24h Autism Marea Neagră’ este organizat de Centrul Psihologic ‘Marea Neagră’ cu scopul de a promova drepturile de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi.
Organizatorul evenimentului este psihologul Adrian Gemănaru.
Ideea evenimentului ‘Alerg 24h Autism Marea Neagră’ a luat naştere în timpul unui  ultramaraton de 100 km desfăşurat în Franţa, pe care psihologul l-a finalizat cu brio şi în urmă căruia a reuşit să finanţeze, cu ajutorul sponsorilor, proiectul ‘Camera Virtuală’, menit să sprijine copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.
Pentru a putea participa la eveniment, fiecare căpitan de echipă este nevoit să adune în jurul său minim 20 de prieteni, alături de care să se bucure de o experienţă de neuitat.
Înscrierea echipei se poate efectua pe site-ul www.alergpentruautism.ro.
Startul va fi dat sâmbătă 05 mai, la ora 10, din Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia, iar traseul va avea o distanţă de 3 kilometri.
Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât, echipa care va adună cei mai mulţi kilometri va fi declarată câştigătoare.
‘Prin formatul competiţiei, dorim să scoatem în evidenţă forţa oamenilor de a acţiona ca un întreg şi de a depăşi împreună greutăţi fizice şi psihice. Fiecare echipă va avea pe plajă instalată o torţă, care va reprezenta viaţa echipei pe tot timpul evenimentului, iar în situaţia în care echipa va rămâne fără niciun concurent pe timpul nopţii, atunci torţa va fi stinsă, iar echipa va părăsi concursul. Este o cursă în care trebuie să încerci să supravieţuieşti cât mai mult, finalizarea concursului fiind la 24 de ore faţă de startul lui. Traseul competiţiei măsoară o distanţă de 3 kilometri, pe care concurenţii îl pot parcurge de câte ori doresc. Important este ca, la jumătatea traseului, acolo unde există punctul de întoarcere, fiecare participant să-şi ridice jetonul pe care va trebui să-l introducă în cutia echipei sale, la finalul buclei. Va fi un eveniment foarte interesant, presărat cu multe surprize’, declară Adrian Gemănaru, psihologul român câştigător, în 2017, la World Festival Autism din Canada pentru unul din proiectele sale dedicate copiilor autişti şi organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre.

Cele mai Accesate Articole