Țigările electronice ar putea fi interzise în spațiile publice

Potrivit unei propuneri legislative, țigările electronice ar putea fi interzise în spațiile publice. Inițiativa a fost semnată de parlamentari aparținând mai multor partide politice.

Conform unui proiect legislativ depus la Senat, s-ar putea introduce restricții pentru folosirea ţigaretelor electronice în spaţiile publice. În prezent, llegislația în vigoare defineşte fumatul prin prisma arderii tutunului şi a inhalării fumului. Deoarece țigările electronice produc aerosoli, nu este interzis consumul acestora în spații publice. Propunerea legislativă a fost semnată de parlamentari de la PSD, PNL, UDMR, USR și PMP.

”Necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau a persoanelor din jur, este necesară extinderea sensului legii prin interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă sau instituţii sanitare sau de învăţământ. Prin urmare, propunem o extindere a sensului legii, astfel încât prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori, aerosoli”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Și Raed Arafat este de acord cu această inițiativă. Secretarul de stat a vorbit despre un studiu prezentat de postul de televiziune CNN, conform căruia, în într-o perioadă de 4 ani, s-a înregistrat o creştere de 900 la sută a utilizării ţigărilor electronice în licee.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole