Incendiu la un fast-food din municipiul Constanța

Foto: ISU Constanta
Un incendiu a izbucnit, astăzi, la un fast-food situat pe strada București din Constanța.
Angajații restaurantului au sunat la 112, iar la fața locului au intervenit două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“.
Reprezentanții ISU au constatat că ardeau reziduurile de pe hornul de evacuare de la bucătăria unității.
Pompierii au intervenit rapid,  evitând ca flăcările să se extindă la acoperișul clădirii.
Potrivit ISU, pagubele provocate de incendiu sunt minore.

Cele mai Accesate Articole